O cercetare recentă sugerează că reducerea „zgomotului” neuronal din creier, mai degrabă decât stimularea activității, ar putea reprezenta cheia pentru o atenție mai bună. Gena Homer joacă un rol crucial în această descoperire.
Menținerea atenției depinde de modul în care creierul reușește să filtreze informațiile irelevante și să reacționeze rapid la cele esențiale. Pentru mulți dintre cei care suferă de tulburări de atenție, precum deficit de atenție sau ADHD, acest filtru nu funcționează optim, iar informațiile importante se pierd printre alți stimuli din mediu. Aceasta are un impact semnificativ asupra calității vieții persoanelor afectate.
O barieră nevăzută în calea concentrării
Tulburările de atenție, cum ar fi ADHD, apar frecvent deoarece mintea nu reușește să distingă rapid între ceea ce este relevant și ceea ce este doar zgomot. Acest zgomot poate include sunete de fundal, notificări de pe telefon, mișcări în periferia vederii sau gânduri neașteptate. În prezent, rețelele sociale și notificările constante pot agrava această problemă, în special la copiii cu ADHD.
Majoritatea tratamentelor pentru ADHD încearcă să abordeze această problemă prin stimularea activității neuronale, în special în cortexul prefrontal, partea creierului responsabilă de controlul și reglarea atenției.
Însă, o nouă direcție de cercetare sugerează că soluția ar putea fi reducerea activității de fundal, nu creșterea activității generale, ceea ce ar putea conduce la dezvoltarea unor medicamente pentru ADHD cu un mecanism diferit de acțiune.
Un element cheie ascuns în structura genetică
Un studiu publicat în revista Nature Neuroscience de către cercetătorii de la Universitatea Rockefeller a evidențiat un element surprinzător: gena Homer. Deși era cunoscută pentru rolul său în comunicarea dintre neuroni, Homer nu a fost considerată anterior importantă pentru atenție sau pentru tulburări neurodezvoltate.
Cercetătorii au studiat genomul a aproape 200 de șoareci din linii genetice variate, inclusiv cu ascendență sălbatică, pentru a reflecta diversitatea genetică umană. Rezultatele au adus o nouă perspectivă.
Șoarecii care au obținut cele mai bune rezultate la teste de atenție aveau niveluri mai scăzute ale genei Homer în cortexul prefrontal. Variabilitatea din zona ADN-ului unde se află Homer explica aproape 20% din fluctuația atenției între șoareci.
Nu toate formele genei erau la fel de relevante. Două variante, Homerla și Ania3, s-au dovedit a fi cele mai semnificative. Nivelurile mai reduse ale acestora în cortexul prefrontal erau constant asociate cu rezultate mai bune la teste.
Un experiment care schimbă perspectiva
Pentru a verifica dacă există o legătură directă, cercetătorii au redus experimental nivelurile Homerla și Ania3 la șoareci adolescenți, într-o etapă scurtă a dezvoltării. Efectele au fost evidente.
Șoarecii au devenit mai rapizi și mai preciși în cadrul testelor de atenție. Performanțele lor au fost mai puțin influențate de factorii care ar fi putut să le distragă atenția. În contrast, aceeași intervenție la șoarecii adulți nu a avut efecte vizibile, sugerând că Homer1 are un rol crucial în etapele timpurii ale dezvoltării, inclusiv în ceea ce privește sănătatea copiilor.
Un mecanism care schimbă totul
O altă descoperire interesantă a fost legată de modul în care Homer influențează activitatea neuronală. Reducerea nivelurilor acestei gene a determinat neuronii din cortexul prefrontal să aibă mai mulți receptori GABA, care funcționează ca „frânele” moleculare ale sistemului nervos.
Astfel, neuronii deveneau mai puțin activi atunci când nu exista un semnal semnificativ, iar activitatea de fundal scădea. Când apărea un stimul relevant, răspunsurile neuronale erau mai clare și mai stabile, ceea ce ar putea explica de ce copiii cu ADHD reacționează diferit la stimulii din mediu.
Inițial, cercetătorii credeau că șoarecii cu atenție bună ar trebui să aibă un cortex prefrontal mai activ. Totuși, au observat că activitatea de fundal mai redusă ajută creierul să răspundă mai bine la stimulii esențiali, reducând astfel riscul de hiperactivitate.
O direcție nouă pentru tratamentele ADHD
Autorii studiului afirmă că aceste rezultate pot deschide o nouă cale pentru tratamentele ADHD. În loc să stimuleze activitatea neuronală cu medicamente stimulante, ar putea fi mai eficient să reducă activitatea de fundal care generează zgomot și afectează atenția. Aceasta ar putea contribui la îmbunătățirea sănătății familiale, mai ales în cazurile familiilor cu copii care suferă de ADHD.
Gena Homer ar putea deveni o țintă pentru terapii viitoare. Există o zonă a acestei gene implicată în procesul de splicing, care permite producerea mai multor tipuri de ARN mesager. Această zonă ar putea fi vizată cu medicamente pentru a ajusta nivelurile Homerla și Ania3.
Ajustând aceste niveluri, s-ar putea influența echilibrul dintre semnalele utile și zgomotul de fundal din creier, reducând activitatea neuronală inutilă. Cercetătorii menționează că Homer este implicată și în alte afecțiuni, cum ar fi autismul și schizofrenia, unde procesarea informațiilor senzoriale diferă, sugerând o legătură între ADHD și autism.
Ei intenționează să continue cercetările pentru a înțelege mai bine factorii genetici care influențează atenția.
Un pas înainte în înțelegerea atenției
Studiul propune o schimbare de perspectivă în tratarea ADHD: nu prin amplificarea semnalelor, ci prin reducerea zgomotului. Descoperirea rolului genei Homer și a mecanismului său oferă o bază solidă pentru noi strategii terapeutice.
Deși cercetarea a fost efectuată pe șoareci și mai sunt pași de parcurs până la aplicarea pe oameni, rezultatele deschid calea către terapii care ar putea fi mai eficiente, în special dacă sunt aplicate în perioadele cheie ale dezvoltării creierului.
Este un pas important în înțelegerea modului în care funcționează atenția și în găsirea unor soluții mai eficiente pentru cei care se confruntă cu tulburări de concentrare, inclusiv pentru copiii cu ADHD sau pentru cei diagnosticați cu ADHD.
