• Ai vreo informatie care ar putea fi utila comunitatii?

Dr. Marian Stamate: In Romania o fiola de Gentamicina costa 50.000 de euro!

 Dr. Marian Stamate: In Romania o fiola de Gentamicina costa 50.000 de euro!
27 Aprilie 2017 17:54

Farma Practic, editia 55 - un eveniment in care se discuta cu onestitate despre provocarile
din sistemul medical

Aproximativ 0,13 euro este pretul cu care o fiola de Gentamicina poate fi achizitionata de pe piata medicamentelor din Romania. Din cauza efectelor secundare insa, si al costurilor ridicate pe care le poate presupune tratamentul gresit cu antibiotice, pretul poate ajunge la sume impresionante.

Tratamentul cu gentamicina poate duce la ototoxicitate, de la care mai mult de 65% dintre cazuri ajung la surdo-mutitate, ceea ce poate conduce la necesitatea unui implant cohlear, care presupune costuri foarte ridicate si riscuri mari atat pentru pacient, cat si pentru echipa de interventie, a explicat dr. Marian Stamate in cadrul simpozionului Farma Practic, organizat de compania de comunicare socio-medicala Houston NPA in perioada 21-22 aprilie 2017 la Poiana Brasov.

„Spuneti acest lucru in primul rand medicilor cu care veniti in contact, pentru ca una din marile probleme pe care le avem este problema cu doctorii pediatri care prescriu gentamicina la copii. Obtin acordul tacit sau activ al unui ORL-ist, farmacistii nu spun nimic si atunci se ajunge la astfel de drame... 50.000 de euro, acesta este pretul real al gentamicinei. Costul real implantare unilaterala este 60.000 euro, iar costul real pentru implant bilateral 120.000 euro. Acesta este costul daca nu facem ce trebuie, cum trebuie, cui trebuie. Iar acest cost este unul subestimat”, a declarat dr. Marian Stamate in fata celor 160 de farmacisti si asistenti de farmacie, prezenti la eveniment.

Prin urmare, in cazul tratamentului inadecvat cu antibiotice la copii „consecintele sunt teribile”, a mai punctat specialistul, si pot avea urmari asupra pacientilor nu numai pe plan financiar, cat si pe plan comunicational, educational, relational, social, psihic si profesional.

„Din pacate nimeni nu masoara cu foarte mare acuratete impactul, este un termen pe care nu stim inca sa il aplicam foarte bine la noi, dar vedem consecintele acestor utilizari de antibiotice nejustificate in aparitia de microbi multirezistenti. Din pacate vedem din ce in ce mai des ca pacientii care ni se adreseaza au infectii cu germeni multirezistenti. Vedem efectele acestei utilizari abuzive a antibioticelor, vedem ca este din ce in ce mai greu sa tratam pacientii cu antibioticele pe care le consideram pana acum standard”, a punctat dr. Andreea Moldovan, medic primar Boli Infectioase.

Romania este una din tarile europene care raporteaza catre Reteaua Europeana de Supraveghere a rezistentei a antibioticelor, reteaua care a creat si hartile in care Romania figureaza cu rezistenta la antibiotice in procent foarte mare.

Mai sunt insa multi pasi de facut, a declarat medicul de familie invitat ca lector, dr. Liliana Chitanu.
„Ceea ce putem face este sa prezentam acest subiect unui numar cat mai mare de colegi medici si farmacisti astfel incat limbajul nostru comun sa ajunga la pacienti, pe de o parte, iar pe de alta parte sa incercam intr-un mod organizat intalniri cu pacientii pentru a ii sensibiliza cu privire la limitele tratamentului antibiotic, utilitatea acestui tratament si nu in ultimul rand riscul aparitiei rezistentei antimicrobiene, pentru ca ne dorim ca procentul oamenilor care folosesc corect si care au informatii reale despre tratamentul antibiotic sa fie tot mai mare... Este prima data cand particip la un eveniment Farma Practic si sunt impresionata de modul in care este organizat evenimentul, de numarul mare de participanti, de sistemul de televoting si de evaluare al lucrarilor prezentate”, ne-a spus dr. Ileana Branza, vicepresedinte al Asociatiei Romane pentru Educatia Pediatrica in Medicina de Familie.

Prof. Univ. Dr. Farm. Dumitru Lupuleasa: "Sunt multe aspecte pozitive legate de vanzarea angro de medicamente Pe langa costurile mari pentru sistem, pe care le presupune diagnosticarea tarzie, tratamentul cu antibiotice necorespunzatoare, comunicarea deficitara cu Casa de Asigurari, ce poate avea ca rezultat tratamentul incorect si incomplet al pacientilor, un alt subiect de actualitate a fost intens dezbatut: vanzarea angro care poate fi facuta de orice farmacie, cu riscul crescut de re-export si ramanerea pacientilor romani fara medicamente.

„Farmacia a fost gandita ca unitate care sa asigure aprovizionarea pentru pacientii romani. Partea cu angro-ul, sigur ca nu este in regula, dar ea a fost speculata de cei care au condus, de cei care se dau experti in domeniul medicamentului si care considera ca toate farmaciile vor face export... Sunt multe aspect care sunt pozitive despre care nu s-a vorbit. De exemplu, partea de angro ei au vazut-o numai ca export paralel, dar nu! Eu sunt o farmacie din Arad si o farmacie din Tulcea are nevoie de un medicament. Eu nu pot sa i-l dau pentru ca si eu fac activitate numai de retail si cea din Tulcea numai de retail. Atunci, ar fi corect sa am aceasta posibilitate de a face in sensul asta angro, sa dau dintr-un medicament care nu se consuma la mine si il am in stoc astfel incat sa pot sa ajut nu atat farmacia, ci pacientul care sta in asteptare. Eu asa vad lucrurile, dar sunt multe scenarii care sunt reale in acelasi timp... Formatia farmacistului este de a asigura asistenta farmaceutica pentru pacientii pe care ii are. Eu asta mi-as dori, sa nu fim incorsetati de aspectele economice”, a conchis Prof. Univ. Dr. Farm. Dumitru Lupuleasa, coordonatorul stiintific al manifestarii.

Prezent la editia cu numarul 55 a simpozionului Farma Practic a fost si presedintele Colegiului Farmacistilor Brasov, Farm. Mirela Zamfirescu, dar si asist. univ. dr. farm. Razvan Mihai Prisada, presedinte al Colegiului Farmacistilor Buzau si vicepresedinte al Biroului executiv national al Colegiului Farmacistilor din Romania: „intr-un cuvant: profesionist. Asa trebuie facute evenimentele, cat mai interactive, cu participare cat mai diversa. Pentru noi e un reper, iar in saptamana in care vin la un eveniment Houston care e dedicat judetelor noastre, toata saptamana despre asta vorbim si consider ca este foarte bun formatul”.

Manifestarea stiintifica s-a adresat in principal farmacistilor si asistentilor de farmacie din judetele Prahova, Buzau, Galati, Vrancea, Brasov. Evenimentul a fost creditat EFC si EMC.


Urmatoarele Editii Farma Practic:
19-20 mai 2017, Farma Practic Ed. 56 – Poiana Brasov, judete in focus - AB, CV, BV, SB, HR, MS;
16-17 iunie 2017, Farma Practic Ed. 57 –Gura Humorului, judete in focus - SV, IS, VS, BC, VN, BT;
15-16 septembrie 2017, Farma Practic Ed. 58 – Gura Humorului, judete in focus - MM, BN, NT, SV, HR;
06-07 octombrie 2017, Farma Practic Ed. 59 – Eforie Nord, judete in focus - CL, CT, IL, TL, B, BR;
10-11 noiembrie 2017, Farma Practic Ed. 60 – Baile Herculane, judete in focus - AR, TM, CS, HD, MH;
24-25 noiembrie 2017, Farma Practic Ed. 61 – Baile Herculane, judete in focus - OT, DJ, VL, GJ, AG, TR, CS.

Taxa se poate achita online in PaginaFarmacistilor.ro

Pentru detalii si inscrieri:
Daniela Popescu: daniela.popescu@houston.ro, 0756.030.316, www.farmapractic.ro, www.houston.ro

Alte evenimente de interes pentru farmacisti si asistenti de farmacie:
Conferinta Nationala „Fragilitatea si sarcopenia varstnicilor - Declinul functional musculo-scheletic” , 9-10 iunie 2017, Hotel Ramada

Parc, Bucuresti;
Conferinta Nationala de Medicina Sexualitatii, editia a XVII-a, cu participare internationala, 27- 29 octombrie 2017, Ana Hotels, Poiana Brasov.

3645 vizualizari
Lasa un comentariu:

Scrie mai jos comentariul tau. Acesta va fi moderat de administrator si apoi publicat.

La postarea comentariilor pe www.PaginaFarmacistilor.ro, te rugam sa utilizezi un limbaj civilizat si sa eviti atacurile off topic la adresa autorilor mesajelor. In cazul in care nu vei respecta aceste reguli, comentariile tale nu vor fi publicate.

  »  

* Campurile marcate cu steluta sunt obligatorii.
paginafarmacistilor.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe website-ul nostru. Prin click pe butonul "Accepta" accepti utilizarea modulelor cookie. Daca ai nevoie de mai multe detalii despre cum functioneaza acestea, citeste Politica de confidentialitate