ERITROMICINA comprimate - prospecte medicament - PaginaFarmacistilor.ro

ERITROMICINA comprimate

Forma de prezentare

Blistere a cate 10 comprimate. Cutie plianta de carton cu 2 blistere.

Compozitie

Propionat de eritromicina echivalent cu 200 mg eritromicina baza anhidra/ comprimat.

Indicatii

Tratamentul infectiilor cauzate de microorganisme sensibile: infectii bronho-pulmonare, ORL, cutanate, genitale, osoase. Poate fi utilizata de catre bolnavii alergici la peniciline. Infectii ale tractului respirator cu Streptococcus pyogenes (streptococ A beta-hemolitic), Streptococcus pneumoniae, Haemophilus influenzae. Infectii acute ale pielii si tesuturilor moi, cauzate de Staphylococcus aureus (numeroase tulpini sunt rezistente), Streptococcus pyogenes. Este medicatia de ales in pneumonia cu Mycoplasma pneumoniae. Difterie (indicatie de prima alegere): eradicarea bacilului la purtatori si profilactic. Tratamentull pneumoniei cu Chlamydia trachomatis, mai ales la femeia insarcinata si la copiii la care tetraciclina este contraindicata. Forme grave de enterocolita cu Campylobacter fetus jejuni, infectii cu Bordetella pertussis. Ca alternativa pentru tratarea tulburarilor inflamatorii pelviene cauzate de Neisseria gonorrhoeae la pacientii hipersensibili la penicilina. Este insa din ce in ce mai putin folosita in gonoree, din cauza frecventei mari a recaderilor. Sifilis. Infectii cu Listeria monocytogenes (exceptand meningitele). Profilaxia recaderilor de reumatism articular acut si a endocarditei la pacientii care sufera de boli cardiace congenitale sau de cardiopatie reumatismala, inaintea unei interventii dentare sau chirurgicale la nivelul tractului respirator superior. Acneea vulgaris. Otita medie (asociata cu sulfamide).

Mod de administrare

Adulti: 1,5-2 g/zi, in 2-3 prize, cu o jumatate de ora inainte de mese. In infectiile grave, doza zilnica poate sa creasca la 4 g/zi (divizate in 4 prize). Copii: in general 50 mg/kg corp/zi, in 2-3 prize. In infectii grave se dubleaza doza. Posologie particulara: Sancrul primar, sifilisul secundar si latent ( 1 an): 3-4 g/zi, timp de 10-15 zile. Infectii acute pelviene: 500 mg i.v., la 6 h, timp de 3 zile, urmate de 500 mg oral, de 2 ori/zi (la 12 h), timp de 7 zile. Uretrita gonococica: 500 mg de 2-3 ori/zi, timp de 14 zile. Infectii cu Bordetella pertussis: 40-50 mg/kg corp/zi, 5-14 zile (dozele si durata optima a tratamentului nu s-au stabilit cu exactitate). Conjunctivite cu Chlamydia la copii: 12,5 mg (eritromicina baza) /kg corp la 6 h, timp de 10-14 zile.

Contraindicatii

Hipersensibilitate la antibioticele din clasa macrolidelor. Insuficienta hepatica grava. Nu se asociaza cu alcaloizi vasoconstrictori proveniti din secara cornuta, mai ales cu ergotamina si dihidroergotamina.

Reactii adverse

Eritromicina nu provoaca decat rareori efecte secundare, iar atunci cand apar, acestea nu prezinta gravitate. Cel mai adesea s-au semnalat tulburari gastrointestinale: greturi, varsaturi, diaree, dureri abdominale. Desi aceste efecte sunt minore, uneori este necesara o diminuare a dozelor. In cazul unui tratament indelungat cu doze mari, exista riscul suprainfectiei cu microorganisme rezistente la eritromicina. Simptomele unei colestaze hepatice pot sa apara dupa 10 zile de tratament: greturi, varsaturi, dureri abdominale, febra, prurit, icter si eozinofilie. In cazul unei reactii alergice manifestate prin urticarie si eruptii cutanate, se va recurge la intreruperea tratamentului. La cei hemodializati sau la bolnavii cu insuficienta renala grava, eritromicina poate duce la aparitia unei hipoacuzii tranzitorii si reversibile.

Precautii particulare

Se va administra cu precautie la pacientii cu insuficienta renala sau la cei cu functia hepatica alterata, urmarind cu atentie rezultatele testelor hepatice si reducand eventual dozele. La pacientii astmatici tratati cu teofilina se vor controla concentratiile plasmatice ale antiastmaticului, urmarind o eventuala aparitie a simptomelor caracteristice intoxicatiei cu teofilina. Desi nu s-au observat pana astazi efecte teratogene sau embriopate, eritromicina nu se va administra la femeile insarcinate decat in caz de stricta necesitate.

Interactiuni medicamentoase

Asociata teofilinei, inhiba metabolizarea acesteia, crescandu-i concentratia plasmatica, respectiv riscul unei reactii toxice. De asemenea, mareste efectul hipoprotrombinemiant al anticoagulantelor cumarinice. Au fost semnalate reactii ischemice la asociere cu ergotamina sau DH-ergotamina. Medicamentele metabolizate prin citocromul P450 vor avea nivele plasmatice mai ridicate (ex: carbamazepina, ciclosporina, hexobarbitalul, fenitoina). Daca se asociaza cu bromocriptina, se va tine cont de o eventuala crestere a activitatii antiparkinsoniene, putand sa apara semnele unei supradozari dopaminergice (diskinezia). Macrolidele par sa modifice metabolismul terfenadinei, putand provoca astfel aritmii cardiace. Poate inhiba actiunea bactericida a penicilinelor si a cefalosporinelor. In vitro exista un antagonism intre eritromicina si clindamicina, lincomicina respectiv cloramfenicol.

Supradozare

Simptomele sunt de obicei cele ale unei tulburari gastrointestinale. Oprirea tratamentului va duce la disparitia lor. Nu se elimina prin hemodializa sau dializa peritoneala.

Farmacocinetica

Absorbtie si distributie: Propionatul de eritromicina este stabil fata de acidul clorhidric din stomac si are o absorbtie digestiva superioara eritromicinei baza. Propionilesterul, inactiv ca atare, este hidrolizat la nivelul tractului gastrointestinal si in sange, eliberand eritromicina baza activa terapeutic. Absorbtia poate fi influentata de prezenta alimentelor, din care cauza comprimatele se vor administra cu o 1/2 de ora inainte de masa. Eritromicina difuzeaza usor in majoritatea lichidelor biologice, exceptand lichidul cefalorahidian unde, chiar si in cazul unei infectii, nivelul eritromicinei este foarte scazut. Trece bariera placentara si se excreta in laptele matern. Se fixeaza de proteinele plasmatice in proportie de 42-90%. Timpul de injumatatire biologica este de aprox. 2 h. Metabolizare si excretie: Eritromicina se acumuleaza in ficat si se elimina prin bila in concentratii mari. Este inactivata in mica masura prin demetilare la nivelul ficatului. Eliminarea urinara, in forma nemodificata, cuprinde 5% din doza administrata oral.

Conditii de pastrare

La temperatura camerei, ferit de lumina si umezeala.

Proprietati

Antibiotic apartinand clasei macrolidelor. Eritromicina are proprietati bacteriostatice sau bactericide in functie de concentratia antibioticului, specia microbiana, faza de crestere si densitatea inoculului. Este activa si fata de germenii intracelulari. Antibioticul patrunde in bacteriile grampozitive in concentratii mult mai mari decat cele realizate in bacteriile gramnegative. Actiunea eritromicinei se datoreaza fixarii de subunitatea ribozomiala 50 S, cu blocarea reactiilor de transpeptidare si/sau translocare si impiedicarea sintezei polipeptidelor. Actioneaza asupra cocilor si bacililor grampozitivi, cocilor aerobi gramnegativi (Branhamella catarrhalis, gonococi, meningococi), bacililor gramnegativi aerobi (Bordetella pertussis, Legionella pneumophila) si asupra bacilior gramnegativi anaerobi: Campylobacter jejuni. Alti germeni sensibili la eritromicina: Treponema pallidum, Chlamydia trachomatis, Mycoplasma pneumoniae, Ureaplasma urealyticum.

55578 vizualizari
Emil Arion 30 Martie 2015 13:06

Buna ziua,
Doresc sa stiu daca exista in Romania erytromycin (ethyl succinate) 400 mg si daca da, unde? De asemenea ma intereseaza pretul pentru o cura complecta de 25 de tablete.
Va multumesc,
Emil

Lasa un comentariu:

Scrie mai jos comentariul tau. Acesta va fi moderat de administrator si apoi publicat.

La postarea comentariilor pe www.PaginaFarmacistilor.ro, te rugam sa utilizezi un limbaj civilizat si sa eviti atacurile off topic la adresa autorilor mesajelor. In cazul in care nu vei respecta aceste reguli, comentariile tale nu vor fi publicate.

  »  

* Campurile marcate cu steluta sunt obligatorii.